Incerc tot timpul sa inving starile depresive, dar as vrea sa ma abandonez total unei tristeti lascive. Vreau sa imi exploatez sufletul pana la limita, pana la decadenta, pana la cunoasterea absoluta a dimensiunilor metafizice. Incercarile permanente de a-mi imbraca tumulturile in vesmintele vorbirii ma ametesc si imi adancesc abisul disperarii. Dar, in acelasi timp, sunt unicele manifestari rodnice ale starilor maladive de depresie care ma invaluie. Prin efectele introspectiilor pe care le declanseaza, ele nu reprezinta un oftat de tristete, ci mai curand un strigat de disperare.
Incercarile mele de a umple cu suflet formele goale ale cuvintelor sunt epuizante, distructive si infructuoase, dar sunt singurele care ma despart de adormirea cugetului. Iar disperarea, disperarea nu e decat durerea unei sperante care nu este hranita si zadarnicia unui vis imposibil ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu